.RU
Карта сайта

Malko Productions Paris, Cauchemar en Colombie - старонка 10


anunţă el. Cunoaşteţi acest local?

– Da, spuse ea,'este foarte plăcut şi aglomerat. Dar nu ştiu

dacă o să vă însoţesc. Nu aş vrea să vă las singur, dar dacă

vine Miguel...

Malko insistă si reuşi să o convingă, îi plăcea compania acestei femei superbe, chiar dacă nu se putea atinge de ea... Cu aceste picioare care nu se mai terminau, cu bazinul fantastic, părea mai degrabă făcută pentru amor, decât pentru război. Ea îşi termină băutura şi îşi luă geanta de jos. Era prima oară când Malko întâlnea o făptură de vis care căra după ea o ditamai arma, în loc de ruj...

El îi deschise portiera maşinii, iar Teresa se aşeză, dezvelind în treacăt trei sferturi'din picioare. La radio era o melodie salsa. Tânăra oftă:

– îmi place la nebunie să dansez, dar nu am curaj să mă

duc... Lui Miguel nu-i prea place...

– O să mergem toţi trei, zise Malko.

Coborâră carrera 48, îndreptându-se spre sud. Envigado era unul dintre numeroasele barrios înghesuite la periferia Medellinului, situat chiar lângă Poblado, unde era şi Intercontinental. Teresa îi arătă lui Malko o clădire albă imensă.

– Toată această clădire îi aparţine lui Pedro Garcia

Velasquez, spuse ea. Aici stau toţi cei care i-au făcut servicii.

Adică multă lume...

Bulevardul lung şerpuia printre locuinţele somptuoase. Se apropiau. Deodată, teresa întoarse capul şi spuse pe un ton plin de îngrijorare:

– Cred că suntem urmăriţi...

Coşmar Tn Columbia

73

Malko simţi un val de adrenalină invadându-i arterele ş stomacul i se păru dintr-o dată greu. Privi în oglindd retrovizoare şi zări două faruri albe la mică distanţă de ei. Da« deştul de departe să se vadă în interiorul vehiculului.

– Sunteţi sigură?

Judecătoarea zâmbi cu tristeţe.

– Din păcate, nu este prima oară... Aşa îmi dicteaz

instinctul acum...

Desfăcu liniştită geanta, scoase puşca şi o armă cu mişcare precisă. Malko era fascinat de această femei supersexy care se purta ca un bărbat. Farurile nu se apropia de ei. Teresa puse arma pe podea.

– Poate că vor doar să ne intimideze, zise ea.

Maşina care îi urmărea trecu prin lumina unui felinar. \i

Malko văzu că era un taxi. Acest lucru îl mai linişti puţin. S

apropiau de Envigado. Dacă îl avea alături şi pe Miguel Boterc

nu se mai temea aşa tare. Ajunse într-o piaţetă pătrată, umbrit

de copaci, destul de bine luminată şi înconjurată de clădiri pe

toate cele patru laturi. Părea foarte animată, în dreapta lui, zări

mai multe baruri, în faţa oblonului lăsat al sediului „Banco d

Bogota", de-a lungul zidului era un raft plin cu cutii pentr

chitară aşezate într-un mod suprarealist. Teresa zâmbi câni

văzu că este mirat. ;

– Aşa e obiceiul pe aici, îi explică ea. Pentru câteva ze<|

de pesos, muzicanţii îţi fac o serenadă pe terasa cafenelei.

Malko ajunse în faţa localului Salon de Jardines, und< trebuia să-i aştepte Miguel Botero. înăuntru lumea se înghesui; în jurul unei estrade pe care se agita o cântăreaţă cu rochidj mini din lame argintiu, acompaniată de o fetiţă aflată la prima ei comuniune... Amândouă se mişcau în ritm de salsa. Nici urmă de Miguel. Teresa se uită în piaţetă.

– Nu-i văd maşina, zise ea, încă nu a sosit.

Malko aproape că uitase de acel taxi. Atmosfera era mai: degrabă liniştitoare. Câţiva soldaţi stăteau pe băncile din; mijlocul scuarului, un cerşetor dormea direct pe trotuar, la adăpostul imenselor teancuri de ziare. Proprietarul barului de ; vizavi îi făcea semne disperate ca să-l atragă în localul său.

în momentul în care demara ca să găsească un loc de parcare, un camion Chevrolet apăru brusc în dreapta lui. l se aşeză în faţă, iar Malko fu nevoit să frâneze cu toată puterea

Coşmar în Columbia

ca să nu se ciocnească. Celălalt vehicul se opri de-a curmezişul şoselei, dar nu coborî nimeni din el. Furios, Malko trecu în marşarier ca să se elibereze. De abia se mişcase vreo cincizeci de centimetri, apoi se auzi un zgomot puternic de fiare. Se lovise cu botul de taxiul care îi urmărise. Zări prin parbriz două siluete şi ţeava unei arme. Căzuse într-o capcană.

Privi spre trotuar şi văzu un muzicant care se apropia zâmbind de maşină cu b cutie pentru chitară în mână. Probabil că era în căutare de turişti, în acel moment, din taxi coborî un bărbat cu un pistol în mână. Instinctiv, Malko smulse Sieg-ul din toc. Trebuia doar să tragă piedica şi să se întoarcă. Trase fără nici o ezitare, iar bărbatul se adăposti după maşină. Auzi un ţipăt lângă el şi se uită la Teresa.

Muzicantul deschisese cutia pentru chitară. Acum nu mai zâmbea deloc, ci era încruntat, uitându-se la Malko, ţinând un mini-Uzi lipit de şold. Nu o văzu pe Teresa luând puşca de jos, crezând^că se ferea de împuşcături. Judecătoarea trase imediat, împuşcătura acoperi toate zgomotele din pieţetă, iar tânărul ucigaş fu nimerit direct în piept. Fu proiectat în spate, ca de un pumn invizibil şi căzu peste o masă din restaurantul Salon de Jardines. Teresa reîncărca deja arma, iar a doua împuşcătură îi smulse ucigaşului o parte din piciorul drept, de la şold până la genunchi. Teresa sări din maşină şi începu să împroaşte taxiul cu gloanţe, iar parbrizul se făcu ţăndări. Fiind nimerit, şoferul se prăbuşi peste volan, însoţitorul său fugi, pierzândii-se printre adevăraţii muzicanţi. Soldaţii veneau în goană din toate direcţiile, iar oamenii fugeau care încotro. Pe estradă, cântăreaţa îşi vedea liniştită de treabă. Cu pistolul în mână, Malko fugi spre camion. Avu răgazul să zărească o figură cu mustaţă şi alt Uzi.

Trase, însă glonţul lui nu făcu decât să zgârie geamul. Vehiculul demară imediat în scrâşnet de pneuri. Malko îşi goli încărcătorul în geamul din spate, dar nu obţinu nici un rezultat. Vehiculul era în întregime blindat! Teresa se pregătea să arate legitimaţia de magistrat soldaţilor care îi opreau pe toţi oamenii care fugeau. Malko se apropie de tânărul lungit pe trotuar, cu cămaşa plină de sânge şi ochii sticloşi. Unul dintre soldaţi îi trase un picior plin de dispreţ.

– Sicario... '

Ucigaş,..

Coşmar Tn Columbia

75

Malko observă atunci şiragul de mătănii pe care îl ţinea îni

mână. Teresa zise în spatele lui: '

– Aşa este obiceiul. Toţi sunt credincioşi. Fac asta ca să

nu le tremure mâna.

Ea se aplecă peste cadavru, vizibil tulburată. Dacă nu ar fi avut prezenţa de spirit, ucigaşul i-ar fi omorât pe amândoi, îi scoase actele din buzunar şi se întoarse către Malko.

– Jesus Medina. Acum câteva zile a ieşit din închisoare.

Cred că a fost recrutat de banda „Los Pristos" din barrio

Aranjuez.

– Adică?

– Este o bandă în slujba lui Pedro Garcia Velasquez. El nu

omoară pe nimeni...

Ea luă liniştită gloanţe din geantă şi îşi încarcă arma în faţa mulţimii tăcute. Piaţeta păru moartă dintr-o dată. Cineva aruncă o pătură peste cadavru, iar Teresa se duse să dea un telefon escortată de doi soldaţi. Sosi o ambulanţă şi îl luă pe şoferul taxiului care fusese practic desfigurat... Teresa se întoarse cu o figură foarte gravă.

– Nu a telefonat Miguel, zise ea. A fost ocupat toată

noaptea într-o operaţiune. Haideţi, să nu mai rămânem aici.

Se pomeniră pe carrera 44, sub efectul şocului. De data asta, Malko nu-şi lua ochii din oglinda retrovizoare.

– Aş vrea să ne întoarcem, zise Teresa, rupând tăcerea.

Vocea îi tremura uşor.

– Nu doriţi să bem ceva înainte? îi propuse Malko.

– Am acasă tot ce îmi trebuie.

Trecură un pod peste canal, apoi virară la stânga, îndrep-tându-se spre vest, mergând pe caile 49 B, un bulevard larg plin numai cu magazine şi cu restaurante. Teresa îi spuse lui Malko să o ia pe carrera 51. Era mult mai strâmtă, mai întunecoasă şi destul de sinistră, cu zidul unei uzine care se întindea pe câteva sute de metri.

– Aici este, spuse judecătoarea, după ce trecuseră de

intersecţia cu carrera 65.

Era o clădire din cărămidă, mai degrabă tristă, dar care avea totuşi portar.

– Coborâţi mai întâi dumneavoastră, îi ceru ea.

El se supuse. Teresa făcu la fel, cu puşca în mână. El o urmă într-un mic apartament situat la parter,'cu bare de fier la fe-

76

Coşmar Tn Columbk

restre. Teresa aruncă puşca pe pat cu un gest de lehamite şi zâmbi resemnată.

– N-a fost ziua noastră...

Malko se aşeză gânditor într-un balansoar. Să fi fost el cel vizat sau Teresa? Hotelul Intercontinental gemea de informatori care lucrau pentru traficanţii de droguri. Dacă el fusese ţinta atentatului, însemna că Yaakob Netamayu îl trădase. Teresa se apropie de el cu un pahar de Cointreau cu/nulţă gheaţă pentru ea şi cu unul de aguardiente pentru Malko. îl ridică pe ai său.

– Pentru viaţă!

Aguardiente era ceva între anason şi un alcool foarte tare. Dar îi merse ia inimă. Teresa era deja la al treilea pahar de Cointreau şi îi străluceau ochii. Sfârcurile îi ieşeau prin ţesătura imitaţie de panteră, iar el avu senzaţia că atmosfera micului apartament era încărcată de electricitate.

– Nu mai pot! oftă ea.

– De ce nu plecaţi?

Ea ridică din umeri.

– Nu-i pot lăsa pe traficanţi să facă legea în ţara mea.

Iubesc Columbia şi vreau să fie mândră de mine. Am'fost la un

congres al magistraţilor care s-a ţinut în SUA în urmă cu şase

luni. M-au privit ca pe o ciumată...

Iar ea îşi risca viaţa în fiecare zi... Malko îşi termină băutura. Nu avea chef să prelungească aceasta discuţie riscantă. Teresa scoase lanţul gros de la uşă.

– Noapte bună, îi ură ea. Miguel o să vă sune mâine. Să

fiţi prudent.

El se pomeni pe străduţa întunecată, cu mâna pe mânerul armei. Medellinul era pustiu şi ajunse în zece minute la hotel. Trebuia să-i anunţe pe şefii din Bogota despre evenimentele care avuseseră loc.

Oscar Lopez-Triana ieşi cu paşi vioi din sediul DAS. Pe trotuar erau oameni cu veste antiglonţ, după barierele care opreau circulaţia în timpul nopţii în jurul clădirii Serviciului de Informaţii. Se instalaseră de 'puţină vreme în acest cartier liniştit, într-un fost seminar, cu un teren de sport în faţă. în jurul fostelor clădiri nu erau decât bistrouri mici, iar oamenii îşi omorau timpul agăţând târfe.

Coşmar Tn Columbia

77

– Buenas noches. Doctor, îi spuse şoferul în timp ce îij

deschidea portiera. J

Directorul DAS pentru regiunea Medellinului îi zâmbi cu prie-;

tenie şi îşi netezi părul gălbui. Semăna cu un bătrân dansatori

de tangou. |

– Esfa blen, nu mai am nevoie de tine. j

Şoferul nu mai insistă. Nu se temea de nimic fiindcă maşina?

lui era blindată şi putea să iasă la orice oră dorea. Portiera se trânti zgomotos ca uşa unui seif. Se îndepărtă şi o luă spre sud. Străbătu un cartier pustiu, făcu o grămadă de ocoluri ca să se asigure că nu era urmărit şi ajunse pe carrera 65, de-a lungul fostului aeroport, care fusese aproape în întregime dezafectat. Aerogara cu geamurile sparte, întunecată şi pustie, era extrem de sinistră. Merse pe lângă hangarele ce adăposteau avioanele uşoare, apoi o luă la dreapta, angajându-se pe o străduţă plină de gropi, mărginită de pavilioane modeste, care înconjura aeroportul. Ajuns în capătul ei, opri, stinse farurile şi traversă.

în grilajul care împrejmuia zona aeroportului era o gaură. Oscar Lopez-Triana se strecură înăuntru. Acolo erau doar birourile câtorva mici companii de curse charter şi avioanele particulare. Mergea fără să facă zgomot prin iarbă, ocolind hangarele cufundate în întuneric.

Deodată îi apăru cineva în faţă şi se opri brusc. Câţiva bărbaţi înarmaţi cu M 16 şi cu Uzi îl înconjurară, îi scotociră în tăcere, îi luară pistolul şi îl duseră printr-un labirint de hangare până la un terminal năpădit de iarbă, vizavi de unica pistă încă funcţională.

Se scurse un sfert de oră. Era răcoare. Oamenii stăteau tupilaţi la pândă ca nişte animale sălbatice. Deodată, apăru o sclipire pe cer, chiar deasupra cimitirului de lângă aeroport. Un elicopter Bell 500 cobora lent ca să aterizeze la câţiva metri de ei. Rotorul se învârtea în continuare, iar oamenii se împrăştiară numaidecât. Unul dintre ei îl împinse pe Oscar Lopez-Triana către aparatul la care ajunse în fugă, aplecându-se ca să nu fie lovit de palele elicei. Se sui în elicopter. Erau doi piloţi cărora nu le vedea figurile, iar pe bancheta din spate stătea un bărbat.

Imediat ce se sui în aparat, acesta se şi desprinse de sol, balansându-se. Oscar Lopez-Triana îşi legă imediat centura. Elicopterul luă înălţime şi începu să se rotească deasupra coli-

78

Coşmar Tn Columbia

nelor ce despărţeau oraşul de Rio Negro. O voce ironică rupse tăcerea.

– De ce îţi legi centura, îţi e frică să nu cazi, amigo?

Directorul DAS simţi fiori reci pe şira spinării şi a cefei. Uneori Pedro Garcia Velasquez se distra aruncându-i din elicopter pe cei care nu se ţinuseră de cuvânt... Oscar se grăbi să-si desfacă centura ca să-i arate că avea încredere în el. El Mexi-cano se întoarse spre el.

– Ei, ia spune!

– S-a ivit o problemă, senor Velasquez, începu şeful DAS.

Bărbatul ales de bandă nu avea experienţă şi a fost omorât...

– Bine lucrat! zise El Mexicano tranşant. Eşti sigur că

străinul nu bănuieşte nimic?

– Sunt absolut sigur, zise umflându-se în pene poliţistul.

Totul a fost foarte bine organizat.

– Tâmpitule!

Traficantul uriaşe ca să acopere zgomotul rotorului. Se aplecă brusc în faţă, îl apucă pe poliţist de cămaşă şi îl trase către uşă. Acesta simţi curentul de aer ciufulindu-i părul şi îi veni să vomite de spaimă. El Mexicano îl împingea încet, încet, dar el nici nu îndrăznea să opună rezistenţă. Traficantul era nebun... Nu trebuia să-l provoace.

– Senor Velasquez, zise el pe tonul cel mai calm posibil,

am o informaţie destul de importantă, cred. Acel străin s-a întâl

nit de două ori cu doamna Isabel Nieto. M-au informat oamenii

mei.

– Esta pută! mormăi traficantul de droguri, se culcă cu

toată lumea. Ar face orice ca să sugă o sculă!

– Aşa este, domnule Velasquez, aprobă cu slugărnicie

şeful DAS, însă mă miră acest lucru. Nu cunoaşte pe nimeni în

Medellin... Şi asta nu e tot.

Acum era mai sigur pe sine. Traficantul nu voia să-l omoare. Avea nevoie de el. Graţie reţelelor lui era întotdeauna cu un pas înainte faţă de guvern.

– Te ascult!

– Străinul s-a întâlnit de câteva ori cu unul dintre oamenii

mei de încredere.

– Cu cine?

– Cu Miguel Botero.

– Este de partea noastră?

Coşmar Tn Columbia

79

– Nu. nu am reuşit să-l izolez, în plus. trăieşte cu o

judecătoare pe nume Teresa Alvarez.

El Mexicano mârâi furios, apoi îl mai împinse puţin spre uşă.

– încă n-aţi căsăpit-o pe nemernica aia?

– Din păcate, nu, domnule Velasquez, oftă şeful DAS.

Să-i fie ruşine! De ani de zile primea bani de la Pedro

Garcia Velasquez, încă de pe vremea când era un simplu căpitan, îl ajutase să facă carieră, datorită prietenilor politicieni. Conducea un Mercedes, avea o casă superbă şi destui bani ca să-şi ofere cele mai frumoase fete din Medellin. Trebuia doar să facă exces de zel şi să fie nemilos cu micii distribuitori care nu lucrau cu Cartelul din Medellin, condus de Pedro Garcia Velasquez.
2014-07-19 18:44
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • © sanaalar.ru
    Образовательные документы для студентов.