.RU
Карта сайта

Istoria imperiului bizantin - старонка 13


în sens neoplatonician, concepe icoana ca simbol si mijloc; icoana lui Christos este întemeiatã pe dogma întrupãrii.

Dupã ce toate tratativele cãzurã, Leon nu mai avu alt mijloc pentru a-si înfãptui planul, decât forta. El dãdu un edict pentru nimicirea tuturor icoanelor sfintilor. Cãutã sã pãstreze totusi aparenta legalitãtii. La 17 ianuarie 730, îi adunã în palat pe toti demnitarii civili

125

si religiosi, asa-zisul silention, si le supuse subscrierea edictului. Patriarhul Germanos refuzã si fu clepus. La 22 ianuarie, urcã tronul patriarhal un fost synkellos, Anastasios, dispus a urma poruncile împãratului. Acum, odatã edictul publicat, începu si distrugerea icoanelor si prigonirea adoratorilor lor. scoala înaltã din Constantinopol fu închisã din cauza sentimentelor profesorilor, favorabile icoanelor.

In Italia depãrtatã, Leon nu putu impune iconoclasmul. Papa Gregorius al III-lea se vãzu silit, dupã publicarea edictului care proclama doctrina iconoclastã oficial, sã rupã relatiile cu Bizantul: el condamnã în-tr-un Sinod iconoclasmul bizantin (731). încordarea cu Roma îi dãdu lui Leon al III-lea prilej ele a desface provinciile grecizate sud-italice Sicilia si Calabriarca si prefectura Illyricum de Roma (cãci fãceau parte clin dieceza bisericeascã romanã) si le supuse Patriarhiei de Constantinopol. Apoi impuse populatiei cliri Stcîlia si Calabria impozitul personal, capitatio, si veniturile pe care le scotea Sf. Scaun din patrimoniile sucl-italice le trecu imperiului.

Doctrina pe care o profesau iconoclastii o cunoastem numai clin scrierile adversarilor lor. Marea majoritate interziceau si cultul si fabricarea icoanelor. Ei cãutau sã-si sprijine doctrina pe un mare numãr de texte, scoase din Sf. Scripturã sau din Pãrintii Bisericii. Unul dintre argumentele puternice pe care se rãzimau era textul Evangheliei Sf. loan, clupã care trebuie sã-1 adorãm pe Christos „în spirit si în adevãr", ev 7ivei)|j.aTi Kod 6c/lrrr}eia. întrucât pentru episcopii bizantini atâta nu era ele ajuns, iconoclastii aduceau în sprijinul lor si

126

doctrina teologicã. Icoanele, pretindeau dânsii, erau în contradictie cu notiunea Divinitãtii si a sfinteniei. Nu numai cã era cu neputintã, dupã dânsii, a-1 înfãtisa pe Dumnezeu cu ajutorul unor elemente materiale, dar se aducea o insultã Fecioarei si sfintilor fixând pe icoane trupurile pe care le-au avut în trecerea lor prin viata pãmânteascã. Christos de asemenea nu poate fi înfãtisat, cãci El este chipul lui Dumnezeu. Dacã se obiecteazã cã s-a fãcut om si cã prin urmare numai umanitatea lui se înfãtiseazã în icoane, atunci se alunecã într-o erezie condamnatã ele sinoacie, nestoria-nismul. Iar dacã sunt unite în aceeasi reprezentare umanitatea si divinitatea lui Christos, sacrilegiul e si mai mare. Cultul icoanelor este, asadar, pãtat de pãgâ-nism si de erezie. Adoratia sfintilor o aminteste pe aceea a zeilor mitologiei si e o întoarcere la idolatrie, una dintre cursele pe care satana le întinde Bisericii.

Ideile acestea se întinserã si asupra artei. Am spus cã arta bizantinã avea un caracter profund religios; scenele Scripturii, ale vietii sfintilor împodobeau toate monumentele, ele la marile compozitii în mozaic ale bisericilor pânã la simplele sculpturi în ivoriu si obiecte ele metal pretios portative. Iconografia fu, prin urmare, atacatã, înfãtisarea chipurilor venerate ale sfintilor în costumul care amintea prea adesea pe cel al Curtii imperiale pãrea o simplã profanare. Sentimentul acesta se vede clar în hotãrârea unor împãrati de a înlocui subiectele religioase, în monumente, prin motive profane.

Mai întâi, în opera lor ele distrugere, iconoclastii crutarã tot ce n-avea caracter religios, în timp ce se nimiceau chipurile lui Christos, ale Fecioarei si ale sfin-

127

NICOLAE BANF.SCU

tilor, se lãsau arborii, animalele, scenele de teatru si hippodrom. De asemenea, acoperindu-se cu tencuialã mozaicurile religioase, se puneau în locul lor tablouri de fantezie. La biserica clin Blachernae, de exemplu, se puserã în locul înãltãrii la Cer si Coborârii Sfântului Duh arbori, pãsãri, animale sãlbatice. Vestitul millia-rium de aur care împodobea Forumul Augustaeon, pentru a indica punctul ele plecare al tuturor cãilor imperiului, era împodobit cu scene ale celor sase si-noade ecumenice. Urmasul lui Leon, Constantin al V-lea, distruse aceste picturi si puse în locul lor portretul unui vizitiu ele la Hippodrom, favorit al sãu. în veacul urmãtor, împãratul Teofil înlocui în biserici mozaicurile religioase prin peisaje, în mijlocul cãrora se juca o lume de pãsãri. Din nenorocire, nu s-a pãstrat nici o urmã a acestei arte, care trebuie sã fi fost foarte interesantã. Dacã opera aceasta ar fi biruit, dacã nu s-ar fi restabilit, cum vom vedea, cultul icoanelor, desigur cã arta bizantinã ar fi luat altã dezvoltare, ar fi urmat, poate, aceeasi evolutie ca arta arabã.

Arta aceasta, în care stãpânea elementul ornamental, n-au creat-o iconoclastii. Ea pãtrunsese în veacul al Vl-lea în arta bizantinã - ornamente geometrice sau vegetale, palmete, fauna realã copiatã din naturã sau animale fantastice, al cãror tip se fixase în Pbysiologusm de origine alexandrinã; toate aceste elemente le crease arta orientalã, coptã sau sirianã, întrebuintate numai ca accesorii în arta bizantinã de dinainte de cearta icoanelor, pare cã au luat în opera artistilor iconoclasti locul însemnat pe care-1 aveau în arta arabã. Urme ale acestei productii se pãstreazã încã în multe opere de

128

artã: triptice, stofe, miniaturi de manuscrise - în multe dintre colectiile europene.

Partidul iconoclastilor reprezenta spiritul oriental; partidul icoanelor era acela al grecilor din Occident, încã de la aparitia primului edict iconoclast, Grecia si Italia se revoltarã si nãzuirã a proclama alt împãrat în locul lui Leon al III-lea. în prima linie, între adversarii iconoclastilor se numãrã mãnãstirile, strâns legate de cultul icoanelor si de arta religioasã, asupra dezvoltãrii cãreia au exercitat o influentã predominantã. Pentru lumea monahalã'care fabrica icoanele, era si o problemã de existentã. Cãlugãrii sustinurã aproape singuri toatã polemica împotriva doctrinelor iconoclaste, ei întemeiarã o doctrinã teologicã a icoanelor, care a trebuit sã aibã adâncã influentã asupra dezvoltãrii religioase si artistice a imperiului.

Doctrina aceasta a fost expusã mai întâi în operele Sfântului Io an din Damasc (nãscut pe la anul 700), un cãlugãr foarte învãtat, un teolog distins al epocii si elocvent - de aceea i s-a zis Chrysorroas. în trei discursuri îndreptate împotriva iconoclastilor, el expune aceastã doctrinã, care inspirã în mare parte apoi actele Sinodului de la Niceea (în 787) si în care aflãm întâia teorie sistematicã a cultului icoanelor si artei religioase, în veacul al IX-lea, doctrina fu dezvoltatã mai ales în operele patriarhului Nikephoros (806-815), trei cãrti Antirrhetica si în acelea ale Sfântului Theodor Studi-tul (759-826), o mare figurã a Bisericii din acel timp.

Cea dintâi autoritate pe care se sprijinã dânsii e Biblia. Dacã Dumnezeu s-a slujit de chipuri si de figuri pentru a-si ajunge scopul, dacã le-a recomandat evreilor sã venereze tabernacolul înconjurat de heruvimi,

129

Biserica poate face uz în chip tot atât de legitim de chipuri si de simboluri. Doar pe Dumnezeu nevãzut nu-1 putem înfãtisa în icoane. Dar pe Dumnezeu întrupat în om, pe pãmânt, pe lisus Christos e îngãduit a-1 reprezenta în icoane, tot asa si mai cu seamã pe Sfânta Fecioarã si pe sfinti. si nu numai cã e îngãduit acest lucru, dar el se impune din pricina slãbiciunii naturii omenesti, care are nevoie de astfel de semne exterioare, ca sã înteleagã obiectul veneratiei sale.

„Icoana este o amintire", zice loan Damaschinul, „si ceea ce e cartea pentru cei initiati în scriere, este icoana pentru cei agramati; si ceea ce e cuvântul pentru auz, este pentru vedere icoana," Astfel se explicã, prin urmare, valoarea pe care o are în viata crestinã icoana: ea este un mijloc de% învãtãmânt, loan Damaschinul, Theodor Studitul insistã asupra acestui lucru. Icoanele au apoi un caracter minunat: pe când idolii erau opera demonilor, icoanele sunt simbolul biruintei sfintilor asupra satanei si au, ca si moastele, ca si crucea, însusirea de a apãra de rele. In sprijinul acestei pãreri, Sfântul loan Damaschinul, Theodor Studitul si pãrintii ele la Niceea au adunat toate povestirile minunilor ce se atribuiau atunci icoanelor.

Acesti reprezentanti ai teologiei icoanelor fac însã distinctia între veneratie (TipoaK'OvriGic; Tt|ir|i;iKf|) si adoratie (TipoaK'Ovricrtg A,aTpemtKf|). Cea dintâi se datoreazã icoanelor, a doua e rezervatã numai lui Dumnezeu.

Aceastã doctrinã a avut rãsunetul sãu în dezvoltarea artei religioase. Pentru a se feri de acuzatia de idolatrie ce i se aducea, Biserica s-a îngrijit a fixa în aceastã privintã normele. Desi Sinodul de la Niceea proclamase legitimitatea icoanelor, fie în culori, fie în

130

piatrã sau orice altã materie, icoanele sculptate dispãrurã aproape cu desãvârsire din arta bizantinã. Sculptura se reduse la basoreliefuri de ornamentatie si la ivoriu. Initiativa artistilor fu restrânsã si în ce priveste alegerea subiectelor, în veacurile al V-lea si al Vl-lea, iconografia începuse a se dezvolta în acele vaste compozitii care împodobeau peretii bisericilor cu reprezentarea vie a istoriei lumii crestine, de la Creatie si pânã la Judecata din Urmã. Dupã lupta iconoclastilor, iconografia se fixeazã în toate amãnuntele sale. Cãlãuza Picturii, descoperitã la Athos în 1839137' (de Di-dron)70 si care dateazã din veacul al XVIII-lea71, a trebuit sã fie precedatã de manuale de acest fel, foarte rãspândite printre mesteri, cum aratã numãrul variantelor. Nimic nu se lasã întâmplãrii. Procedeele tehnice, alegerea, ordinea si pozitia scenelor, numãrul, atitudinea, vesmintele figurilor, totul e hotãrât cu precizie. Aceastã organizare definitivã slei izvoarele de inspiratie ale artei bizantine si înlocui libera inventie a artistului prin aplicarea mai comodã a procedeelor traditionale. Prin aceasta, bizantinii se deosebesc fundamental de occidentali, care nu au cunoscut asemenea restrictii si lucrul acesta conferi artei bizantine pecetea ei caracteristicã.

Dupã aceste explicatii, care au fost necesare pentru întelegerea problemei despre care e vorba, sã vedem cum s-a desfãsurat marea disputã cu privire la icoane1381.

70 Manuel d'iconographie cbretienne, Paris, 1845. V. V. Grecu, Versiunile românesti ale Erminiilor de picturã bizantinã, „Codrul Cosminului", 1924.

"' Dionisie din Furna 1-a scris - s-a stabilit - între 1701-1733.

131

NICOLAF. DANF.SCU

Ajuns în fruntea imperiului în anul 717, în mijlocul unor catastrofe teribile - revolta armatelor, asediile Constantinopolului, ciuma care rãpusese vreo 300.000 de locuitori -, Leon al III-lea Sirianul fu un adevãrat reorganizator al Imperiului. El apãrã cu succes capitala împotriva arabilor si biruinta aceasta avu pentru mântuirea crestinãtãtii urmãri tot atât de considerabile ca si aceea repurtatã în Apus, la Poitiers, cu câtiva ani în urmã (732). Asediul din 717-718 fu ultimul asalt al arabilor împotriva orasului imperial, care rãmase adevãrata fortãreatã a Europei crestine împotriva Asiei musulmane. Leon al III-lea restabili apoi disciplina în armatã, reorganiza imperiul, cum am vãzut, dãdu o nouã culegere de legi, se preocupã de reglarea raporturilor dintre tãrani si marii proprietari. El se arãtã, fãrã îndoialã, prin toate aceste acte, un mare om de stat.

Dar el se trãgea, cum am vãzut, din Germanic(e)ia, din Siria; fusese, mai înainte de a urca pe tron, strateg al themei Anatolikon; venea, prin urmare, dintr-o regiune unde tendintele iconoclaste erau mai puternice decât oriunde. Avusese apoi legãturi cu mai multi episcopi care împãrtãseau aceste idei religioase: cu episcopul de Nakoleia, Constantin, cu Theodosios, mitropolitul Ephesului si cu Thoma, episcop de Clau-diopolis, în Galatia.

Convingerea generalã obisnuia ca orice nenorocire ce izbea Statul sã fie consideratã o pedeapsã a Cerului împotriva necredintei, a idolatriei. Un cutremur înspãimântãtor, însotit de o eruptie care avu loc în 726, în regiunea vulcanicã a Cicladelor, scoase la suprafata apei un nou pãmânt, lângã insula Thera (Santorin), Faptul acesta, la care se adãuga pustiirea arabilor si

132

asediul Constantinopolului, ciuma care, decimând partea dusmanã, se întinse si în capitalã si asupra populatiei Thraciei, toate acestea fãceau sã se creadã tot mai mult cã o urgie dumnezeiascã se abãtuse asupra imperiului din pricina superstitiei cu privire la icoane si-1 îndemnau pe Leon sã distrugã aceastã idolatrie pentru a potoli mânia divinã.

în 726, Leon al III-lea, fãrã a da vreun edict împotriva icoanelor, începu o propagandã publicã pentru a convinge multimea de rãtãcirea cultului lor. Theopha-nes înregistreazã faptul astfel: „în acest an începu nelegiuitul împãrat Leon a discuta asupra distrugerii sfintelor si venerabilelor icoane."72

Rãsunetul fu mai mare în Provincii. Populatia greceascã a Cicladelor si Helladei, care era în special legatã de cultul icoanelor, care îi înlocuiau pentru ea pe vechii zei si eroi ai pãgânismului, se ridicã energic împotriva mãsurii lui Leon. Ei proclamã un împãrat, pe Cosmas, înarmeazã o flotã si pornesc sub comanda turmarchului themei 'EXXccSiKcov, Agallianos, si a unuia Stephanos împotriva capitalei, în aprilie (727), ei apar sub zidurile Constantinopolului. Energia lui Leon birui însã aceastã revolutionarã încercare, flota greceascã fu nimicitã prin focul vestit al bizantinilor, Agallianos pieri în luptã, iar Stephanos si Cosmas, cãzuti în mâinile împãratului, furã decapitati.

El s-a mãrginit, prin urmare, la început la declaratii, silindu-se a câstiga multimea la ideile sale. Asa crede

~2 Asupra scrisorilor papei (douã), prin care rãspundea celor ale lui Leon si pãstrate în traducere greacã, v. Ostrogorsky, op. cit., „Melanges Ch. Diehl", p. 244 si urm.

133

Ostrogorsky în Les debuts de la querelle des images, socotind cã pânã la edictul din 730 nu s-a mai dat vreunul contra icoanelor. Leon al IlI-lea ar fi încercat sã-i câstige pe patriarhul Germanos si papa Grigore al II-lea prin negocieri. Dar, cum zice Diehl, e greu sã ne explicãm prin simple cuvinte emotia violentã produsã în rândul populatiei din Grecia si Italia. S-a mai crezut, prin interpretarea gresitã a unui pasaj clin Viata Sf. stefan cel Tânãr, cã împãratul a poruncit nu sã se distrugã icoanele, ci sã fie atârnate mai sus, pentru a nu mai putea fi atinse de credinciosi. Faptele aratã cã mãsurile luate au fost mai riguroase si cã ele au produs o agitatie violentã. Curând dupã aceastã primã interventie a lui Leon al IlI-lea, în a doua jumãtate a anului 726 sau la începutul lui 727, el dãdu ordin spa-tharocandidatului lulianus sã distrugã statuia lui Chris-tos din cartierul Chalkoprateia. Multimea alergã, îl trase de pe scarã pe lulianus si-1 ucise. Represiunea fu violentã73.

Italia se ridicã tot atât de energic. Aici, populatia mai fusese nemultumitã si de mãsurile fiscale impuse de Leon si acum gãsea prilejul de a se ridica împotriva lui. Papa Grigorie al II-lea, care se plânsese de politica fiscalã a împãratului, nu era în termeni prea buni cu acesta. El rãspunse acum (727), la primirea ordinului imperial, prin excomunicarea exarhului si prin condamnarea ereziei. Toate orasele mari se revoltarã, îi alungarã sau îi uciserã pe ofiterii imperiali si erau gata sã proclame un nou împãrat. Se ceru sprijinul

73 Pentru datare, v. Ostrogorsky, Les debuts de la querelle des images, „Melanges Ch. Diehl", I, Paris, 1930, p. 241.

134

longobarzilor. Exarhul Paul pieri încercând a înãbusi rãscoala în Ravenna. Dar Leon al IlI-lea lucrã energic, trimise un nou exarh, pe Eutychius74, care merse asupra Romei în 729, clar n-o putu lua. Lucrurile se îndreptarã numai prin schimbarea ele atitudine a papei, care întelese ce primejdie însemna si pentru dânsul amestecul longobarzilor în afacerile italiene si prin sfaturile sale potoli miscarea.
2014-07-19 18:44
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • Контрольная работа
  • © sanaalar.ru
    Образовательные документы для студентов.